Percheziții ale Poliției Capitalei într-un dosar de șantaj: Administratorii unui club din București, constrânși și intimidați de agenții de pază să le prelungească contractele

Publicat: 13/09/2022, 21:33

Mascații de la Poliția Capitalei au făcut mai multe percheziții domiciliare într-un dosar în care sunt efectuate cercetări pentru șantaj, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă. Din probele administrate rezultă că patru bărbați ar fi exercitat acte de constrângere şi intimidare asupra a doi administratori, cu scopul de a-i opri să angajeze alt personal pe linie de pază, la două cluburi din Sectorul 3.

Potrivit surselor Gândul, persoanele vătămate sunt administratorii cluburilor din Centrul Vechi al capitalei Budhha și Paradise.

Trei dintre bărbații bănuiți sunt agenți de pază, cunoscuți sub numele de “Steroid”, “Tony” și “Vasile”, iar al patrulea bărbat cercetat este administratorul clubului Budhha care a declarat în mod fals că nu ar fi fost constrâns și că ar fi prieten cu cei trei.

Potrivit comunicatului Poliției Capitalei, marți, 13 septembrie, au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și 4 mandate de aducere, cei patru bărbați fiind depistați și conduși la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale.

Comunicatul Poliției Capitalei

„Astăzi, 13 septembrie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară și 4 mandate de aducere, în municipiul București și județul Dolj, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că începând cu luna mai a.c., patru bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 48 de ani, ar fi exercitat acte de constrângere şi intimidare asupra a doi administratori, legate de instituirea interdicției de a angaja alt personal pe linie de pază, la două cluburi din Sectorul 3.

Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi determinat persoanele vătămate să le remită în mod injust foloase de natură patrimonială.

Astfel, la data de 28 mai a.c., întrucât reprezentanții localurilor nu mai doreau să apeleze la serviciile bănuiților pentru asigurarea pazei, unul dintre bărbați ar fi exercitat acte de constrângere psihică asupra unui administrator de club, din Sectorul 3, în scopul obținerii în mod injust de foloase patrimoniale.

Ulterior, în luna iunie a.c., doi dintre bănuiți, ar fi exercitat acte cu caracter intimidant și de constrângere asupra unuia dintre administratori, în încercarea de a-l determina să dea declarații mincinoase, favorabile pentru aceştia în cadrul unui dosar penal şi să nu prezinte probe necesare soluționării cauzei.

De asemenea, la data de 30 august a.c., fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal, administratorul clubului ar fi negat actele de constrângere psihică efectuate asupra sa şi a reprezentanților clubului în scopul obtinerii în mod injust de foloase patrimoniale, precum şi asupra calitāții de agent de pază la nivelul localului.

Marți, 13 septembrie a.c., au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară și 4 mandate de aducere, cei patru bărbați fiind depistați și conduși la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Acțiuni Speciale și de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul citat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea